Cuptoare este cel mai vechi sat din Banat. E cu cinci ani mai vechi decât Timişoara. Mai demult satul era aşezat însă mai jos, în capătul de sus al văii Sodolului , într-un loc îngust şi colţuros, numit Gornicrai, la piciorul acelei stânci din a cărei peşteri se nasc izvoarele care alimentează reţeaua de apă a Reşiţei.
Aici se aflau, înconjurate de codru, împrăştiate aşa cum sunt astăzi sălaşele, casele de lemn ale cuptorenilor. Pe atunci nu era carte funciară; fiecare işi lua atâta pădure câtă putea defrişa şi îşi construia casa pe unde vroia.
Dar scaunul turcilor era în Caraşova. De acolo domneau ei peste tot ţinutul. Deseori turci răzleţi hălăduiau prin ţinut şi furau fetele oamenilor.
Aşa fu odată furată de către un turc fata unui cuptoran ( a cărui urmaşi mai trăiesc şi astăzi), de pe păşunea de peste sat, unde păzea vitele.Câţiva bărbaţi, printre care şi tatăl fetei, au luat cu ei o flintă veche şi mergând pe cărări ştiute de ei au ieşit în faţa turcului şi l-au pândit de după o stâncă. Turcul era descălecat şi ducea calul, călărit de fată, de căpăstru, pe o poteca stâncoasă. Atunci îl nimeri împuşcătura. Dar nu fu omorât , ci doar rănit. Turcul lăsă calul şi prada şi îşi căută scăparea pe jos. Cuptorenii se luară după urmele de sânge ca să termine definitiv cu răpitorul de fete; dar nu îl mai putură găsi. Dispăruse înspre Lunca Popii.
Răzbunarea turcilor nu se lăsă aşteptată. Porniră cu o armată asupra satului.Locuitorii din Gornicrai au fugit în peştera din valea Sodolului, a cărei intrare o întăriseră cu un zid; resturi ale zidului se mai văd şi azi. Turcii au urcat cu tunuri - a căror ţeavă era din lemn de cireş- pe Ponor şi au tras asupra zidului. Dar zidul era din piatră de stalactite, şi această piatră este într-adevăr moale, dar din cauza ţesutului buretos e foarte rezistentă.Ghiulelele rămâneau înfipte în zid , sau dacă treceau prin el nu reuşeau să facă o spărtură mare.
Atunci turcii au hotărât să afume peştera. Au făcut la gura peşterii un fum otrăvitor şi înţepător. Fumul a intrat prin găuri şi fisuri înauntrul peşterii, şi , tot satul (bărbaţi, femei , copii) care era înghesuit în peşteră, pieri. Doar o singură femeie , o văduvă, scăpă cu viaţă. Ea îşi luase într-un burduf din piele de capră nişte miere cu ea în peşteră , să aibe ce mânca. Şi-a tras burduful gol peste cap şi strânse curelele de piele în jurul gâtului. Respirând aerul din burduf a fost salvată de gazele otrăvitoare din fum şi astfel a putut mai târziu, ca singură suprevieţuitoare, să povestească despre asediul peşterii.
povestită de Petre Micloşina, pădurar pensionar (80), 1947, Cuptoare
note Alexander Tietz:
Gornicrai ( sârbeşte: gornji kraj) : capătul superior al văii
sălaş : colibă, adăpost în afara satului, pe câmp sau pe păşune
Peştera Turcului din valea Sodolului ( se văd urme de zid la intrare)
Felicitari pentru blog. Este util.
RăspundețiȘtergere