19. Haina păstorului
Era un om din Socolari cu oile lui pe dealul cetăţii.Şi cum mergea el aşa cu oile lui, vede o uşă deschisă în stâncă.
A intrat. A ajuns într-o peşteră şi aici era o masă lungă, lungă - bunul Dumnezeu ştie cât de lungă! La masă şedea un bătrân şi fuma. Păstorul a văzut că nu e de glumă! Peste tot străluceau pietre scumpe , pe podea stăteau banii în grămezi şi dincolo erau rânduri de butoaie cu vin; lemnul doagelor putrezise dar în jurul vinului se formase o coajă tare. Bătrînul zise: " Ia ce vrei, dar grăbeşte-te să ieşi ; în curând se închide muntele şi atunci rămâi aici pe vecie!". Păstorul a luat o mână de bani şi a fugit cât a putut. Când a ieşit muntele s-a închis în urma lui şi i-a prins haina. Omul nu a putut să-şi dea haina jos aşa că îşi scoase cuţitl şi tăie bucata prinsă în stâncă şi aşa reuşi să scape.
Mai târziu a tot căutat locul unde era prinsă bucata de haină în stâncă, dar nu l-a mai putut găsi. Mai mulţi bărbaţi din Socolari s-au adunat şi au vrut să arunce stânca cetăţii în aer, dar judecătorul din Jamu a venit după ei şi a interzis-o. Nu e voie să arunci în aer stâncile şi nici să dărâmi zidurile cetăţii.
povestită de :Ion Chişereu, 75 ( 1956) , ţăran şi păstor din Sasca, care avea sălaş în Cheile Nerei.
Cetatea de la Socolari in Google Maps
20. Porcul din valea Buhuiului
Un băiat caraşovean păzea porcii pe valea Buhuilui, o vale laterală a Caraşului. Într-o zi a observat că vierul lipseşte. Îl caută şi îl caută - degeaba. Deodată a reapărut vierul şi era gras şi mulţumit ; se vedea că e sătul. Acelaşi lucru se întâmplă şi în zilele următoare. Vierul dispărea o vreme şi apoi apărea din nou şi era sătul!
Într-o zi băiatul nu îl mai scăpă din ochi. Şi atunci văzu cum vierul intră print-o gaură în munte. Băiatul se târâ după el. A trebuit să intre pe burtă că gaura era joasă. Dar în curând se lărgea şi ajunse într-un gang şi după aia într-o sală mare. Aici curgea o apă limpede prin peşteră. Pe un mal al apei erau grămezi mari de ovăz , grâu şi porumb ; şi la astea se deda porcul. Pe cealaltă parte erau trei ceaune cu bani. În primul erau bani de cupru , în al doilea de argint şi în al treilea de aur; toate trei pline cu vârf. Deodată apăru în faţa băiatului un bătrân cu barbă albă şi îi arătă cu un gest prietenos spre comori : putea să ia din ele cât vroia. Era un om fermecat, paznicul comorii. Băiatul îşi luă o mână din fiecare ceaun şi ieşi din peşteră. Acasă îi povesti gazdei sale ce păţise. Acesta nu îi mai dădu pace : să îl ducă la gaură ; el dă boi, căruţe şi saci şi banii îi împart între ei doi. Băiatul îl duse la peşteră. Când gazda văzu banii se trezi în el o lăcomie fără margini. Cu toate că acolo erau bani să ajungă la tot satul el jindui şi la partea băiatului. L-a omorât - din lăcomie. Apoi a umplut sacii şi a vrut să plece. Când ajunse la ieşire muntele se închise. N-a mai putut să iasă şi a pierit în mod mizerabil.
povestită după Katitsch , ţăran (81) , 1942 , Caraşova
traduse din volumul "Marchen un Sagen aus dem Banater Bergland" culese de Alexander Tietz, ed. Kriterion 1979
Se afișează postările cu eticheta caraşoveni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta caraşoveni. Afișați toate postările
joi, 16 decembrie 2010
luni, 6 decembrie 2010
Legende Istorice : Calul cumpărat de Liuba ; Clopotul de veghe ; De ce vorbesc caraşovenii din Iabalcea româneşte; Cămila
14. Calul cumpărat de Liuba
În vremurile vechi un om din satul Maidan a fost prins de turci şi dus în robie. Acolo a devenit turc : a luat credinţa şi legea lor. După treisprezece ani s-a întors din captivitate. Cei doi fii ai săi crescuseră între timp şi erau flăcai.
Mai trăia încă şi bătrânul tată al omului. Acestă nu îl lăsă pe fiul său renegat, care devenise turc, să treacă pragul casei : a trebuit să doarmă în grajd.
În ziua următoare omul îi zise fiului său mai mare , Lup :
"Ia punga asta cu bani, du-te la Biserica Albă în oraş şi cumpără un cal; vreau să merg la vlădica din Pancevo şi să mă dezic de credinţa turcească."
Fiul cel mare zise:
"Tată , nu merg ; mă tem de turcii din cetate , că mă prind şi mă omoară."
Cel mai tânăr, Liuba pe nume , zise :
"Dă-mi mie punga, tată, că merg eu."
Tatăl nu a vrut să-l lase pe cel tânăr ; îi părea prea fraged şi lipsit de experienţă, dar feciorul lua cu forţa punga de bani şi se pregăti de drum. Şi-a tăiat un toiag, mama i-a dat o traistă cu ceva mâncare , banii îi ascunse sub cămaşă şi plecă.Dar băiatul nu era aşa de lipsit de experienţă cum îl credea tatăl său. El ştia bine felul turcilor. Ştia că turcii , cu toată cruzimea lor, ţineau la onoare şi loialitate; că zicătoarea : "Un om , un cuvânt" era valabilă şi la ei şi că nu le era permis să-şi retragă cuvântul dat. Pe drumul spre oraş se întâlni cu un turc călare pe un cal arab pur-sânge. Băiatul îl salută pe turc şi îl întrebă dacă nu vinde calul. Turcul râse de băieţandrul care vroia să cumpere calul. Îl întrebă :
"Ai atâţia bani să cumperi calul?"
"Desigur" răspunse băiatul mîndru.
Turcului îi plăcu de băiat. Se apucă să glumească cu el. Îi spuse un preţ peste măsură de mare :
"Calul costă o mie de taleri."
"Nu am atâţia bani."
Turcul rânji.
" Pentru tine îl dau mai ieftin. Pentru tine e , să zicem , treizeci de taleri."
A spus în glumă preţul acesta mic pentru că nu credea că băiatul are bani la el. Acesta îi luă cuvântul drept bun. Îi întinse punga cu bani : " Bun! Aici ai treizeci de taleri."
Turcul trebui să îşi ţină cuvântul. Nu mai avea ce face dacă nu vroia să-şi încalce cuvântul dat băiatului , şi anume să-i dea calul pe treizeci de taleri.
Băiatul îi duse calul tatălui său.
de Sofronie Liuba , învăţător din Maidan ( repovestită după cartea lui S. Liuba : Topografia satului şi hotarului Maidan, 1895)
15. Clopotul de veghe
În vremurile vechi era pe valea Buhuiului un sat care a fost mutat mai târziu la Caraşova. Satul Caraşova era aşadar mai demult pe valea Buhuiului. Se mai ştie locul unde au fost casele vechiului sat ; era şi o moară şi un atelier de tăiat lemne. În apa Buhuiului s-a găsit un clopot de fontă ; azi e în clopotniţa de pe dealul Capelei din Caraşova.
O culme din apropierea vechiului sat se numeşte Straja. De aici priveau străjerii în ţinut. Când se apropiau turcii dădeau un semn din clopot şi atunci oamenii îţi ascundea recolta şi tot avutul şi bunurile în peşteră iar ei fugeau în păduri.Uneori trebuiau să stea mai mult timp în pădure şi atunci se hrăneau sărăcăcios cu scoarţa de fag, din care făceau făină măcinând-o între pietre.
repovestită după nişte bătrâni caraşoveni care stăteau duminică, pe o bancă, sub platani (1942)
16.De ce vorbesc caraşovenii din Iabalcea româneşte
Îmi amintesc ca prin vis.Mi-a povestit bunica mea, care avea optzeci de ani : a fost o molimă şi toată lumea a pierit. Numai un băiat şi o fată au rămas în viaţă. Ei au rămas împreună şi au făcut un sat nou. Aşa a apărut Iabalcea; băiatul a bătut aici primul ţăruş în pământ.A fost acum mulţi, mulţi ani...
Şi băiatul era român şi fata era caraşoveană ( sau invers, nu îmi mai amintesc). De aia vorbesc caraşovenii din Iabalcea româneşte. Din cele şapte sate al nostru este cel mai mic şi doar noi vorbim româneşte. Eu ştiu şi caraşoveneşte, dar numai câteva vorbe, nu mult.
după povestirea unui cioban bătrân de pe dealurile din Iabalcea ( 1957 ) (v. şi Peştera Ciumei)
notă: caraşoveni = croaţi
17.Cămila
Era în satul Maidan lângă Oraviţa o familie de ţărani bogaţi; de ei se zicea că bogăţia le-a adus-o o cămilă.În capătul de vest al satului este un loc gol care se cheamă Cetate.Aici a fost odată o fortăreaţă turcească în care stătea o căpetenie turcească, un bei. Când turcii au fost alungaţi din ţară a trebuit şi beiul cu oamenii săi să lase fortăreaţa. Din cetate pornea un drum către apus, peste dealuri , afară în câmpie.Îi zicea drumul Turcului. Ţăranul din Maidan Iurgiu Liuba îşi avea câmpul lângă acest drum. Într-o seară îşi lucra pământul - era deja către seară- când pe drum veni dinspre vest o cămilă. Avea căpăstru magnific , lucrat cu aur şi pe spate era încărcată cu saci şi baloţi. Ţăranul era singur pe câmp.A prins cămila , i-a luat încărcătura şi a gonit-o. Sacii şi baloţii erau plini de lucruri preţioase : erau vase de aur şi argint, pietre scumpe, bijuterii , covoare - şi doi saci doar cu taleri şi ducaţi de aur. Nu poate fi decât aşa :cămila a fost a beiului turc.Beiul a căzut într-o luptă în timpul retragerii şi cămila a fugit înapoi către fortăreaţă, fost locuinţă a stăpânului ei.
satul Maidan ( azi Brădişorul de Jos ) în Harta Iosefină a Banatului, 1769-72
de Sofronie Liuba , învăţător din Maidan ( repovestită după cartea lui S. Liuba : Topografia satului şi hotarului Maidan, 1895)
În vremurile vechi un om din satul Maidan a fost prins de turci şi dus în robie. Acolo a devenit turc : a luat credinţa şi legea lor. După treisprezece ani s-a întors din captivitate. Cei doi fii ai săi crescuseră între timp şi erau flăcai.
Mai trăia încă şi bătrânul tată al omului. Acestă nu îl lăsă pe fiul său renegat, care devenise turc, să treacă pragul casei : a trebuit să doarmă în grajd.
În ziua următoare omul îi zise fiului său mai mare , Lup :
"Ia punga asta cu bani, du-te la Biserica Albă în oraş şi cumpără un cal; vreau să merg la vlădica din Pancevo şi să mă dezic de credinţa turcească."
Fiul cel mare zise:
"Tată , nu merg ; mă tem de turcii din cetate , că mă prind şi mă omoară."
Cel mai tânăr, Liuba pe nume , zise :
"Dă-mi mie punga, tată, că merg eu."
Tatăl nu a vrut să-l lase pe cel tânăr ; îi părea prea fraged şi lipsit de experienţă, dar feciorul lua cu forţa punga de bani şi se pregăti de drum. Şi-a tăiat un toiag, mama i-a dat o traistă cu ceva mâncare , banii îi ascunse sub cămaşă şi plecă.Dar băiatul nu era aşa de lipsit de experienţă cum îl credea tatăl său. El ştia bine felul turcilor. Ştia că turcii , cu toată cruzimea lor, ţineau la onoare şi loialitate; că zicătoarea : "Un om , un cuvânt" era valabilă şi la ei şi că nu le era permis să-şi retragă cuvântul dat. Pe drumul spre oraş se întâlni cu un turc călare pe un cal arab pur-sânge. Băiatul îl salută pe turc şi îl întrebă dacă nu vinde calul. Turcul râse de băieţandrul care vroia să cumpere calul. Îl întrebă :
"Ai atâţia bani să cumperi calul?"
"Desigur" răspunse băiatul mîndru.
Turcului îi plăcu de băiat. Se apucă să glumească cu el. Îi spuse un preţ peste măsură de mare :
"Calul costă o mie de taleri."
"Nu am atâţia bani."
Turcul rânji.
" Pentru tine îl dau mai ieftin. Pentru tine e , să zicem , treizeci de taleri."
A spus în glumă preţul acesta mic pentru că nu credea că băiatul are bani la el. Acesta îi luă cuvântul drept bun. Îi întinse punga cu bani : " Bun! Aici ai treizeci de taleri."
Turcul trebui să îşi ţină cuvântul. Nu mai avea ce face dacă nu vroia să-şi încalce cuvântul dat băiatului , şi anume să-i dea calul pe treizeci de taleri.
Băiatul îi duse calul tatălui său.
de Sofronie Liuba , învăţător din Maidan ( repovestită după cartea lui S. Liuba : Topografia satului şi hotarului Maidan, 1895)
15. Clopotul de veghe
În vremurile vechi era pe valea Buhuiului un sat care a fost mutat mai târziu la Caraşova. Satul Caraşova era aşadar mai demult pe valea Buhuiului. Se mai ştie locul unde au fost casele vechiului sat ; era şi o moară şi un atelier de tăiat lemne. În apa Buhuiului s-a găsit un clopot de fontă ; azi e în clopotniţa de pe dealul Capelei din Caraşova.
O culme din apropierea vechiului sat se numeşte Straja. De aici priveau străjerii în ţinut. Când se apropiau turcii dădeau un semn din clopot şi atunci oamenii îţi ascundea recolta şi tot avutul şi bunurile în peşteră iar ei fugeau în păduri.Uneori trebuiau să stea mai mult timp în pădure şi atunci se hrăneau sărăcăcios cu scoarţa de fag, din care făceau făină măcinând-o între pietre.
repovestită după nişte bătrâni caraşoveni care stăteau duminică, pe o bancă, sub platani (1942)
![]() | |
| peştera Buhui |
16.De ce vorbesc caraşovenii din Iabalcea româneşte
Îmi amintesc ca prin vis.Mi-a povestit bunica mea, care avea optzeci de ani : a fost o molimă şi toată lumea a pierit. Numai un băiat şi o fată au rămas în viaţă. Ei au rămas împreună şi au făcut un sat nou. Aşa a apărut Iabalcea; băiatul a bătut aici primul ţăruş în pământ.A fost acum mulţi, mulţi ani...
Şi băiatul era român şi fata era caraşoveană ( sau invers, nu îmi mai amintesc). De aia vorbesc caraşovenii din Iabalcea româneşte. Din cele şapte sate al nostru este cel mai mic şi doar noi vorbim româneşte. Eu ştiu şi caraşoveneşte, dar numai câteva vorbe, nu mult.
după povestirea unui cioban bătrân de pe dealurile din Iabalcea ( 1957 ) (v. şi Peştera Ciumei)
notă: caraşoveni = croaţi
17.Cămila
Era în satul Maidan lângă Oraviţa o familie de ţărani bogaţi; de ei se zicea că bogăţia le-a adus-o o cămilă.În capătul de vest al satului este un loc gol care se cheamă Cetate.Aici a fost odată o fortăreaţă turcească în care stătea o căpetenie turcească, un bei. Când turcii au fost alungaţi din ţară a trebuit şi beiul cu oamenii săi să lase fortăreaţa. Din cetate pornea un drum către apus, peste dealuri , afară în câmpie.Îi zicea drumul Turcului. Ţăranul din Maidan Iurgiu Liuba îşi avea câmpul lângă acest drum. Într-o seară îşi lucra pământul - era deja către seară- când pe drum veni dinspre vest o cămilă. Avea căpăstru magnific , lucrat cu aur şi pe spate era încărcată cu saci şi baloţi. Ţăranul era singur pe câmp.A prins cămila , i-a luat încărcătura şi a gonit-o. Sacii şi baloţii erau plini de lucruri preţioase : erau vase de aur şi argint, pietre scumpe, bijuterii , covoare - şi doi saci doar cu taleri şi ducaţi de aur. Nu poate fi decât aşa :cămila a fost a beiului turc.Beiul a căzut într-o luptă în timpul retragerii şi cămila a fugit înapoi către fortăreaţă, fost locuinţă a stăpânului ei.
satul Maidan ( azi Brădişorul de Jos ) în Harta Iosefină a Banatului, 1769-72
de Sofronie Liuba , învăţător din Maidan ( repovestită după cartea lui S. Liuba : Topografia satului şi hotarului Maidan, 1895)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)




