luni, 15 noiembrie 2010

Legende Istorice: Peştera ciumei ; Lacul Dracului


4.Peştera ciumei
În cheile Caraşului este o peştera care se cheamă Peştera Ciumei. Ca o muzică se aud stropii de apă picurând din tavanul peşterii. În această peşteră s-au ascuns oamenii de ciumă. Aşa am auzit eu , aşa au povestit bătrânii. După războiul cu turcii, cred, a venit molima în ţară. Au fost mulţi, din mai multe sate, care s-au ascuns acolo. Au dansat în peşteră , au ţinut sărbători . Dar a venit ciuma la ei şi i-a omorât pe toţi!
Un băiat din peşteră a coborât din peşteră la Caraş să ia apă.  Atunci veni la el o femeie neagră, hidoasă.  Era mare, avea ţâţe mari cât sacii de făină. Putea să-şi arunce ţâţele peste urmăr şi să le care pe spate. L-a întrebat pe băiat : "Unde e lumea?" ( era ciuma sub înfăţişare de femeie). I-a promis  băiatului că va fi ferit de molimă şi că va primi una dintre fetele din peşteră ,dacă îi arată unde e. Aşa că băiatul o conduse la peşteră. Doar privi înăuntru ciuma şi toţi muriră. Cu o privire , cu o adiere i-a omorât pe toţi.
Doar băiatul rămase în viaţă şi fata pe care ciuma i-o promise. El şi-o căutase pe cea mai frumoasă, dar ciuma nu i-a lăsăt-o pe aia aleasă , ci alta, mai urâtă.
Multe s-au întâmplat , de când este lumea asta!

povestită de un cioban bătrân la Iabalcea ( 1957)


5.Lacul Dracului
Era odată un căprar, un păstor, ce păştea caprele unei ţăran. Deodată ieşi din apă , dintr-o gaură , un om ce ţinea în mână un peşte.
"Bună ziua!"
"Bună ziua!"
"Frige-mi, păstorule, peştele ăsta, dar aşa , încât să nu se încovoaie în foc."
Cum să îndeplinească păstorul asta?E lucru  ştiut că orice peşte se încovoaie când e prăjit pe foc. Păstorul tăie capul unei capre şi îi zise dracului : " Frige-mi tu capul ăsta, dar aşa , încât să nu rânjească în foc." În foc,  carnea de pe maxilare se strânge de la căldură şi dezveleşte dinţii : capul rânjeşte. Ce a făcut păstorul?  A tras peştele în ţeapă pe lungimea lui, de la coadă la cap şi l-a ţinut deasupra focului şi l-a prăjit fără ca el să se îndoaie.
Dracul însă se chinui degeaba : oricât înveli capul de lungul şi latul cu tot felul de plante ce creşteau pe acolo, carnea se trăgea de la căldura  şi se arătară dinţii : capul rânji. Atunci dracul , de ciudă că pierduse rămăşagul, sări în apă. Şi de atunci se cheamă lacul acela Lacul Dracului.


povestită de : Ion Trifu , 72 (1959), Cheile Nerei, Şopotul Nou

sursa foto: http://www.carpati.org/articol/cheile_nerei/821/



sălaşul lui Trifu :
sursa foto : http://www.carpati.org/articol/cheile_nerei/821/


Lacul Dracului pe Google Maps

2 comentarii:

  1. un Colt de Rai se afla in Banat (Cheile Nerei)Lacul e o splendoare!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Apropos de Lacul dracului, pe harta celei de-a doua ridicari topografice habsburgice, intre Mosnita (veche) si Urseni (Medves), pe actualul teritoriu al Mosnitei noi este reprezentata o mlastina (balta) numita Rittu Drakuluy.
    Pentru cine doreste sa-si piarda ceasuri intregi prin topografia si toponimia banatica de acum doua veacuri, iata link-ul>
    http://archivportal.arcanum.hu/maps/html/katfelm2b_google.html

    RăspundețiȘtergere