II. Poveştile colonizării

II. Poveştile colonizării 

44. Curăţător în mină
Eu eram băiat de curăţenie. Eu am trebuit ( n.trad.: in dialect incorect in original) să duc cărbunii de la loc* (Ort în orig.), de unde se scoteau, în coş,cu "câinele" , cu căruţul. Asta se numea curăţat.
Căruţul este o cutie din lemn, din scânduri de brad, cu patru roţi. La partea din faţă este o trapă cu un riglu de închidere. Patru cutii formează un "uriaş"** ( Riese în original), asta e o tonă de cărbuni. Era o podină din scânduri, pe stâlpi, pe care se putea circula uşor. Când ajungeam la rolă descuiam uşiţa, ridicam căruţul din spate şi cărbunele se rostogolea în rolă. "Câinele"*** (Hund în original) avea doar trei roţi, mergea mai rău, te chinuiai mai tare. Într-un câine intrau numai patru, cinci roabe. Câinele mergea pe o singură scândură şi se golea pe o parte.
Cu "uriaşul" nu se ajunge până la "loc", "uriaşul " e doar în galeria principală.
Rola este un jgheab închis, din scânduri; prin rolă cărbunele alunecă în galeria principală si acolo se umplu "uriaşii". Mai devreme "uriaşii" erau traşi de cai, acuma merge totul electric.
În unele locuri rola are o pantă prea mică, un astfel de loc se numeşte aliniat (Absatz în orig). Aici un băiat cu răzuitoarea trebuie să ajute. Sunt  aliniate unde lucrează trei, patru băieţi; unul trage cărbunii până la celălalt. Se zicea aşa : " Azi mergi pe primul, al doilea, al treilea aliniat!". Atunci băieţii intrau în rolă; în rolă nu se putea sta în picioare, doar în genunchi sau aşezat.
Foarte greu se scoteau cărbunii afară. Azi merge totul mecanizat. Azi aş  fi fericit să fiu curăţător. Azi am aer curat, am apă!
Sunt şi locuri unde se scoteau cărbunii cu găleata.
Sunt vene mici de cărbune la care li se zice "bancă agăţata"; astea se exploatează stând culcat; chiar ăsta e un cărbune foarte bun. Cu jgheaburi se lucra în general la "mutare" ( Versetzen în original) , mutare se numeşte  umplerea progresivă a unei zone exploatate cu piatra rămasă, de obicei "supă", pietriş ud; era o muncă grea. Să umplu jgeabul mai puteam, dar să-l dau mai sus nu, acolo trebuiau ăia mai puternici să îl ţină.
Cine era curăţător participa cam la toate operaţiile. Înainte să intre cioplitorii, cereau la cancelarie băieţi, unul, doi, câţi era nevoie. Băieţii lucrau în regie, cu treizeci de creiţari pe zi salariu.

*    Ort - în minerit capătul unei  porţiuni de galerie unde se exploatează, locul propriu-zis de muncă, unde se exploatează.
**  Riese ( austriacă, sud-tiroleză) - Lemn, Jgheab de lemn în interiorul muntelui
*** (Gruben)hund - cărucior cu care se transporta minereul


 45.  Un pic de aer!
În primăvara aia, să fi fost Martie sau Aprilie, nu mai îmi amintesc exact, cioplitorii au spart un transport de cărbune, s-au aşezat , şi-au luat mâncarea şi mi-au zis: Să cureţi cărbunele de aici, la rolă cu el. Când lucram eu acolo s-a dărâmat o placă de piatră peste mine şi m-a îngropat. În alunecarea ei, placa de piatră s-a aşezat oblic  şi eu eram sub ea ca sub un acoperiş. După placă nu a mai căzut multă piatră; muntele era bogat în ardezie şi ardezia e netedă ca sticla; plăcile alunecă una pe alta; când plăcile de ardezie încep să plece e greu să le mai opreşti. Eu am fost îngropat de la unsprezece înainte de amiază până a doua zi la nouă. Dintr-o parte am primit puţin aer. De frică şi oboseală mai mult am dormit; la mâncare nu m-am gândit. Cioplitorii au lucrat tot timpul; se bat stâlpi ascuţiţi în piatră, după aia se pun scânduri deasupra până piatra care vine de sus se opreşte. Când le-am auzit târnăcoapele, am dat cu lampa mea metalică - altceva nu aveam- în piatră şi am dat semnal : uuu! . Era maistorul ( Bergverwalter) Bene prezent. I-am auzit vocea : " Cu grijă! Lucraţi cu grijă şi cât de repede puteţi, băiatul trăieşte!" Au făcut o gaură cât mâna de mare. Mi-au dat o chiflă cu unt şi un gât de coniac cu lapte. Când am terminat de mâncar chifla, gaura era deja atât de mare de am putut să mă strecor afară. De frică îm tremura corpul şi sufletul. M-au luat şi, mai mult mort decât viu, m-au dus la lumina zilei, la Doman.


povestită de Rudolf Schandor ,miner şi muncitor la uzină pensionat, unul dintre conducătorii mişcării muncitoreşti, 83, (1957), Reşiţa

II. Poveştile colonizării. Despre viaţa şi faptele oamenilor : Cum s-a găsit cărbunele de la Anina

33. Cum s-a găsit cărbunele de la Anina
Ştiţi cine a găsit cărbunele la Anina? Un porc.Cărbunele era foarte aproape de suprafaţă, acoperit doar de un strat subţire de iarbă şi porcul a dat la o parte cu râtul stratul de peste cărbune. Din întâmplare , copiii din Steierdorf care aveau grijă de porci au făcut focul exact pe locul unde porcul dezvelise cărbunele. Deodată au observat că piatra de sub focul lor arde! Un băiat a luat o bucată din "piatra neagră" care putea să ardă înapoi în sat şi a arătat-o tatălui său. Tatăl, un tăietor de lemne pe nume Nikolaus Hammer şi-a luat hainele de duminică, a învelit piatra într-o batistă şi a dus-o la Direcţia Montanistică  Regală din Oraviţa. Când au văzut domnii de acolo piatra au devenit dintr-o dată foarte prietenoşi. L-au bătut pe umăr şi au pus să i se plătească la caserie o recompensă de cincizeci de guldeni.
Aşa s-a găsit cărbunele la Anina. Asta a fost în valea Aninei , în râpa Andreas. Acolo a fost denumită  prima galerie : Purkaru.

povestită de : Josef Skala, fost miner , 90 (1957), Anina

Anina - Puţul Central 1922

II. Poveştile colonizării. Despre viaţa şi faptele oamenilor

26.Koarii orăviţeni
Koarii sunt urmaşii coloniştilor din Tirol care au fost colonizaţi în Oraviţa ca  mineri, sub împăratul Karl al VI-lea. Domeniul montan cărăşean, de la Moldova la Dunăre până sus, după Reşiţa , la Brebu era Bun al Coroanei şi era administrat de Camera Curţii Vieneze. Când a reînceput lucrul în minele părăsite de turci, Camera Vieneza a trimis aici mineri din Tirol şi aceştia sunt koarii. Strămoşii mei , Sittnerii,  au venit din Meran şi Gossensass. Am o poză a casei Sittner din Meran pe care a adus-o tatăl meu dintr-o călătorie din 1862.

27. De unde provine numele de Koari
Cei din Sasca, Steierdorf, Moldova au fost colonizaţi sub Maria Theresia. Când se întâlneau în Hanul "Zum Bergmann" ( La miner) cu oraviţenii deveneau certăreţi. Orăviţenii se băteau cu pumnul în piept şi ziceau: "Voi aţi venit abia sub Maria Theresia dar noi am venit aici deja sub Koari!" Îl numeau pe împăratul Karl pur şi simplu Koari. Şi pentru că au zis asta de prea multe ori au rămas cu numele de koari.

28. Colonizarea koarilor
Comuna Oraviţa, Oraviţa Camerală cu se numea mai demult, se întindea din locul unde se despart drumurile spre gară şi spre Răcăjdia - acolo era cimitirul roman- şi până la cazarmă. Mai sus de cazarmă era pădure. Moara era deja în pădure.
Germanii şi-au construit cuptoare de var lângă depozitul de lemn. Acolo şi-au făcut primele case sărăcăcioase. La circa două sute de metri mai jos era începutul carierei de pirită. Drumul până la carieră se numeşte "Kies" ( schwefelkies - pirită , kies - prundiş). Kies este cea mai veche parte din Oraviţa Montană. Sus pe păşune unde se întîlneau drumul de la Kies cu cel de la turnul de pulbere a fost prima biserică a coloniştilor.
Se lucra după aur în "Doisprezece apostoli" , după argint în "Servatius" (Salvatius) pe Tâlva mică, mai jos de Tâlva mică în "Clementi" după plumb, molibden, în valea Koenigsegg era o galerie de aur şi mai jos una de fier. În "Wodarna", pe cealaltă parte a văii Oraviţei se lucra la cupru şi acolo era un izvor termal. Minereul de cupru era atât de abundent că proprietarul unei mine a donat din câştigul său zece mii de guldeni pentru Fondul pentru Săraci. În cariera Kossowitz, sub capela Florian, s-a găsit minereu de cupru nativ de o puritate de optzeci la sută. La capătul străzii "Goldschurfen" (căutători de aur)  era mina "Sfântul Gabriel", numită şi "Gabel". Galeria de aur imperială era între Oraviţa Germană şi Oraviţa Camerală. Aici era moara de măcinat minereul şi a doua moară era mai sus de teatru. Pentru cele două mori şi topitorie s-au făcut lacurile. Topitoria era la clădirea Prefecturii; mai târziu a apărut aici o moară cu aburi; în faţa topitoriei, unde azi e parcul , era târgul de porci. De-a lungul văii erau mai multe mori de apă : moara Piţigoi în valea uzinei , moara Bradul la cuptoarele de var, moara Haselbach, moara Eck ( de colţ) şi moara Munteanu lângă parc. În anul 1855 statul a vândut întreaga zonă montană cărăşeană grupului capitalist "StEG". Acesta s-a îndreptat spre exploatarea cărbunelui şi a închis exploatările de minereu. Închiderea minelor a avut loc la un an după introducerea sistemului dualist (1867).
Se povesteşte că magnaţii unguri din guvernul de la Budapesta ar fi vrut să participe la afacerile StEG; pentru că societatea nu a dat curs doleanţelor lor au s-au pus impozite mari pe mine. Astfel că exploatarea minelor nu mai era rentabilă pentru societatea StEG, dar guvernul nu  permitea închiderea minelor. Atunci minerii au primit ordin s-a astupe filoanele de aur pe care le găseau ca societatea să poată da drept motiv pentru închiderea minelor epuizarea zăcămintelor.
În realitate zăcămintele de minereu din galeriile din Oraviţa nu sunt nici pe departe epuizate. Afirmaţia că minele s-au epuizat a fost doar un pretext pentru a închide întreprinderile devenite nerentabile.
După terminarea mineritului koarii au devenit zidari, dulgheri şi cărăuşi. Au lucrat mai mult în Anina , în Wochenberg unde construiau case pentru colonie.

Oraviţa în Harta Iosefină a Banatului, 1769-72

Ilustrate vechi din Oravita galeria 1 
Ilustrate vechi din Oravita galeria 2
 
povestite de Anton Sittner, învăţător şi funcţionar bancar, 73 (1957) , Oraviţa.
Fiu de dulgher; personalitate marcantă, cunoscut sub numele de Achi-Toni, era o persoană îndrăgită, bun cunoscător al vieţii populare din Oraviţa şi povestitor inegalabil.