6.Şopârlele i-au trezit pe romani
Asta mi-a povestit-o tatăl meu.
Pe atunci erau romanii pe aici. Făceau război. Era pe o vale îngustă : aici un munte, dincolo un munte şi pe o parte era în pantă o peşteră. Romanii au intrat şi s-au culcat înăuntru. Pe când dormeau ei bine , se apopiară peste celălalt munte duşmanii. Atunci au venit nişte şopârle şi le-au fugit romanilor peste faţă. Ei s-au trezit , au privit pe gura peşterii şi au văzut pe muntele celălalt duşmanii. Au strigat: "Sus, vine duşmanul!" şi s-au pregătit de luptă.
Niciodată să nu omori o şopârlă, zicea tatăl meu , pentru că şopârla este un animal sfânt şi face bine oamenilor.
povestită de Maria Csuk, moaşă din Dognecea , 74 (1955)
7.Pulsano
Satul Vasiova, din continuarea Bocşei se întinde la picioarele dealului Pulsano.Aşa se numeşte dealul de la începuturile omenirii , spun sătenii. Dar nimeni nu ştie de unde vine acest nume străin. Doar baba Iuli, bunica lui Tata Oancea, care era o femeie deşteaptă şi ştia multe, cunoştea povestea lui Pulsano.
Regele Ungariei a trimis soli către regele Bulgariei, povesteşte ea, să-i ceară fata de soţie. Solia era condusă de un popă. Regele Bulgariei a fost de acord cu dorinţa regelui maghiar şi îi dădu fata solului. Îi dădu şi o zestre bogată şi o sută de cavaleri ca însoţitori. În fruntea cavalerilor era căpitanul Pulsano. Pe drumul către Ţara Ungurească căpitanul Pulsano şi fata regelui s-au îndrăgostit şi au hotărât să trăiască drept soţ şi soţie. Pulsano puse să fie aruncaţi în Dunăre solii regelui ungur, doar pe popă l-a lăsat în viaţă. După aia , cei doi îndrăgostiţi şi-au căutat o vale ascunsă şi îndepărtată unde să se stabilească cu însoţitorii lor. Aşa au ajuns în vale la Vasiova. Aici era un râu - înainte Bârzava era plină de peşte- , aici erau păduri bogate în vânat , aici era câmpuri de arat şi păşuni pentru animale. Aici au hotărât să rămână. Şi-au construit colibe pe dealul care şi azi poartă numele căpitanului Pulsano. Aşa s-a întemeiat satul Vasiova.
Au trăit în vale mulţi ani în fericire neîntreruptă, au lucrat pământul , au vânat în păduri , au păscut animalele şi au pescuit în Bârzava- aveau tot ce le trebuia pentru a trăi. Pe popă îl ţineau sub pază , căci nu aveau încredere în el. Dar într-o zi popa reuşi să scape de pazncii săi. A fugit la regele ungur şi i-a trădat ascunzişul celor doi iubiţi. Regele ungur trimise o armată aupra lui Pulsano. Lupta avu loc în Valea Rea. A curs mult sânge- de aici şi numele văii. Cum s-a terminat lupta , baba Iuli nu îşi mai amintea. Zestrea Adrianei - aşa o chema pe fata regelui- au găsit-o vasiovenii mai târziu. Era ascunsă într-un copac scorburos. Când a ars pădurea odată aurul s-a topit într-o singură bucată mare. Când au văzut ţăranii bucata de aur ieşind din trunchiul de copac au crezut că e miere sălbatică. Au încercat să scoată mierea din scorbură - pe atunci oamenii nu aveau zahăr şi îşi îndulceau bucatele cu miere sălbatică pe care o adunau în pădure- au băgat de seamă că nu era miere , ci aur!
Pădurea unde s-a găsit aurul se numeşte şi azi după fata regelui, Adriana : "Tâlva Drenei".
povestită la Vasiova de Petru Oancea, 60 (1942), cunoscut ca şi poet popular român şi sculptor în lemn sub numele de Tata Oancea
harta zonei Bocşa şi Vasiova din anii 1769-72:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu