Boemia era suprapopulată. Oamenii nu mai aveau voie să se căsătorească , doar cei care aveau pământ şi casă, şi de aceea erau mulţi copii nelegitimi. Ei erau zilieri : lucrau pentru mâncare şi pentru haine. Şi deodată a venit anunţul că în Banat se fac colonizări şi deci s-au înscris. Au trimis doi oameni acolo să vadă cum e. Nu s-au dus orbeşte. Dar au fost înşelaţi! Cei doi au fost duşi până la Caransebeş şi le-au fost arătate locurile. Când s-au întors au zis că e aşa de bine acolo de curge mierea din copaci. Însă când au venit aici au găsit colibe de lemn şi pădure!
La început au avut colibe mici din lemn cu nişte ferestruici foarte mici. Pe o parte erau animalele şi pe cealaltă intrarea în cameră. Nu aveau pardoseli, căminul era zidit şi în loc de cuie aveau pietre pe acoperiş. Primeau de la împărat plată, saşe creiţari pe zi, şi trebuiau să mergă în cordon pe graniţă. Cu românii se înţelegeau foarte greu. Aşa s-au dus odată la Târnova după cucuruz. Tărnovenii au zis : "Nu-s." Atunci ai noştri au înţeles : " Primim nuci ( germ. nuss ) dar nu şi cucuruz."
Au trebuit să înveţe meseria de tăietor de lemn de la italieni şi de la croaţi. Dar chiar şi dacă tăiau copacii , trunchiul şi rădăcinile rămâneau în pământ şi nu puteau cultiva nimic. Nu puteau trăi aici. Au mers să se plângă la companie, la Slatina, dar au primit bătaie şi au fugit în stradă. După o vreme au încercat din nou şi au mers iară la companie. Dar unul dintre ei nu a intrat în curtea companiei. De data asta au fost ameninţaţi : tot al doilea om va fi împuşcat. Omul care rămăsese afară a fugit acasă şi le-a alarmat pe femei: " Enkari Manner wern daschoissen!" (bărbaţii voştri vor fi împuşcaţi -germ, dialect). Şi au luat femeile bâte şi au mers la companie; îi vroiau pe bărbaţi liberi! A fost mare scandal ; până la urmă li s-a permis să renunţe la colonizare.
Atunci au plecat în câmpie, la Moritzfeld ( Măureni ) , dar aici erau boli de animale şi malarie şi apa nu le făcea bine. Au zis :" Mai bine mergem înapoi la noi în pădure, acolo avem cartofi mari cât un nounăscut şi apă bună!" Aşa că s-au întors, dar nu toţi.
Şi cum au venit peste munte şi şi-au revăzut colibele mama a început să plângă. Şi bunica mea se tot lamenta după Boemia. N-a vrut să rămână, n-a vrut să moară aici! Tatăl meu i-a scris fratelui ei în Boemia, de o primeşte. Pe vremea stângerii fânului a venit răspuns: da, poate veni. Dar atunci ea era deja bolnavă, nu a mai putut călători şi în toamnă a murit cu durerea în suflet.
povestită de Aloisia Weinfurtner ( Loisi-Mahm) , 83, 1940, Wolfsberg (Gărâna)
nota Alexander Tietz:
germanii din Boemia au fost colonizaţi ca şi grăniceri (Grenzler) în 1828 în localităţile nou înfiinţate, aşezate la peste 800m , Wolfsberg (Gărâna) , Weidenthal ( Brebu Nou) , Lindenfeld şi în valea Timişului în Sadova Veche. Grenzler-ii erau tărani organizaţi militar. Trebuiau să păzească graniţa militară (Militaergrenze) împotriva Imperiului Otoman ( se numea " să meargă în cordon" - in Kordon gehen). - Cei din Weidenthal şi Sadova erau agricultori, cei din Wolfsberg şi Lindenfeld erau agricultori şi lucrători forestieri. Mulţi germani din Boemia lucrau în afară ca dulgheri şi zidari.
Dialectul lor german din Boemia , foarte nazal, îl foloseau cînd vorbeau între ei, în relaţiile cu cei din Franzdorf (Văliug) şi Reşiţa vorbeau "Reschitzaerisch".
 |
| pemi |
da dar vreau sa stiu toata istoria
RăspundețiȘtergere