II. Poveştile colonizării. Despre viaţa şi faptele oamenilor : Înfiinţarea Franzdorf-ului ( Văliug)

32. Înfiinţarea Franzdorf-ului ( Văliug)
Pentru a asigura aprovizionarea cu necesarul tot mai ridicat de cărbune a uzinelor metalurgice din Reşiţa s-au pus la dispoziţie întreprinderii , în anul 1790 , pădurile virgine ale  erariului de pe versantul vestic al Semenicului. Nu erau însă disponibili suficienţi lucrători forestieri de meserie; motiv pentru care Franz Loidl , Waldbereiter  ( "magister sylvarum" ), originar din Ischl,  a fost trimis de către  conducere în Oberosterriech şi Steiermark să recruteze de acolo lucrători; aceştia urmau să fondeze un nou sat în domeniul forestier Semenic. Loidl a reuşit în scurt timp să recruteze 71 de familii.
Imigranţii au făcut călătoria cu vaporul pe Dunăre. De la Palanca au luat drumul pe uscat pe la Vârşeţ , către Reşiţa.
De la Reşiţa la Cuptoare erau pe atunci un drum rău de ţară- de acolo mai departe era ţinut fără drumuri. Pe coaste abrupte , sus , jos , fără drum sau potecă s-a pornit către noua patrie. Încă mult timp după aia alimentele , uneltele  şi alte articole necesare au fost transportate pe acelaşi drum , în spatele oamenilor sau a animalelor de povară.
În 29 iunie 1793 au ajuns coloniştii în locul prestabilit pentru ei. Când au văzut codrul le-a scăzut curajul ; s-au văitat : " Aici să ne ducem viaţa?" În mijlocul pădurii au găsit o poiană cu iarbă : aici s-au aşezat şi au petrecut noaptea sub cerul liber. Era primul loc de odihnă în noua patrie pentru călătorii obosiţi care erau de săptămâni pe drum. În această poiană au ridicat şteierii credincioşi  drept amintire chiar în aceeaşi vară o mică casă de rugăciune din lemn. Din 1861 stă pe acelaşi loc biserica germană. Este locul "Unter den Linden" ( sub tei).
Deja din zilele următoare s-au ridicat pentru folosire temporară colibe din lemn, în timp ce maistrul Loidl se ocupa de măsurarea locurilor de case.
După ce s-au împărţit locurile de case a început o muncă grea şi neîntreruptă; trebuia până la începutul iernii să se termine cât mai multe case şi în acelaşi timp trebuia câştigată şi pâinea zilnică. Buştenii necesari pentru construirea colibelor au fost fasonaţi iar restul copacilor tăiaţi erau prelucraţi pentru cărbune şi lemnul nefolosibil era ars.
Colibele construite din buşteni fasonaţi pe trei laturi  erau înălţate pe fundţii de piatră pentru a  ţine umezeala departe de camerele de locuit.
De Crăciun 1793 fiecare colonist bărbat adult era proprietar de casă în nouînfiinţatul Franzdorf.
Suprafeţele despădurite erau desţelenite şi până în 1810 erau circa o mie de iugăre deja transformate din pădure în curţi, grădini, poieni şi păşune pentru animale.
Ultima casă din cele construite în 1794 a fost demolată în 1915 ; lemnul era încă perfect sănătos.

povestită de Josef Windhager , pădurar pensionar (1860-1945). Povestirea corespunde faptelor. 
Fiu de forestier din una din primele familii de colonişti din Văliug, el însuşi muncitor forestier în tinereţe . Un cunoscător excelent al zonei şi un om luminat şi citit  care în 1942 a scris o poveste cu tematică locală pentru nepoata lui.

note Alexander Tietz :
Waldbereiter - şeful administraţiei forestiere

biserica romano-catolică

biserica romano-catolică astăzi

stradă din Franzdorf ( Văliug)