Eram un băiat de zece, doisprezece ani când i-am auzit pe bătrâni vorbind în curtea bisericii : Strămoşii lor se trăgeau din Ţara Românească şi de aia se numeau ţerani (Tzaraner). Ţările române erau pe vremea aia sub stăpânirea turcilor.Şi turcii erau un popor crud, păgân. Îi asupreau pe români cu dări grele. Batjocoreau femeile şi le tăiau nasul, urechile şi sânii. De nevoie oamenii mâncau scoarţă de stejar şi fag pe care o măcinau ca făină. Nimic nu le rămâneau decât ochii din cap, ca să plângă. Unii dintre ei au apucat calea codrului şi s-au făcut haiduci. Dar mai multe sute de familii au pornit şi au trecut peste Dunăre în Banat. Îşi duceau copiii legaţi în pânze pe spate şi cine nu avea copii ducea în legături păturile de lână şi oala de gătit.
Strămoşii românilor din Franzdorf (Văliug) au locuit înainte de înfiinţarea satului mai jos pe vale, împrăştiaţi prin poieni. Aveau un sat mic pe Cozia şi altul la Cracul Cucii. S-au găsit aici urmele unui cimitir vechi. Alte locuri unde au locuit au fost: Prunii Ponorenilor, pe Cozia, Coziuţa, Cioaca Bălanului, Cracu cu Zbâgu, unde ţineau serbări, se veseleau, dansau. Sorupinile, Câmpul Văranului, Poiana Barnii, Poiana Florii, Corul Turcului, Poiana Groposului, Faţa şi Dosul Seciului, peste munţi către Târnova; Seciu, Şoimu şi Poiana Puricului, cu un izvor unde s-au găsit bani şamd. Aceste locuri sunt denumite de obicei după familiile care le locuiau. Bărneştii erau ţerani din Muntenia. Ţerani sunt şi familiile Bălean, Baltezan, Brebenar, Diaconovici, Dintean, Izvernar, Jian, Jurma, Gruescu, Maldea, Mănescu, Munteanu, Oltean, Panescu, Pateşan, Perian, Ponoran, Rasovan, Retezan, Şimic, Tismănar, Velcean. Unele din aceste nume, ca Jian, Tismănar, Velcean arată din ce locuri au venit familiile respective.
30. Munca la pădure
Ţeranii au primit de la stăpânire două sau trei iugăre de pădure. Au defrişat pădurea şi au ars cărbune. Cărbunele îl duceau cu caii la Bocşa şi mai târziu la Reşiţa, unde erau mici topitorii. Se făceau pentru asta caravane din mai multe şiruri. Un şir era compus din 6-8 cai şi doi însoţitori. Fiecare cal era era încărcat cu doi saci de câte 30-45 kg. În zece ore se parcurgea drumul până la topitoria din Bocşa ( 30-40 km). Pentru un transport era nevoie de 24 de ore.
31.Mutarea în sat
Acolo unde e acum satul erau înainte copaci mari. Erau doar două colibe de păstori caraşoveni în vale : una la capătul de de jos al satului de azi şi cealaltă unde e atelierul ciocanului.
După ce germanii au fost colonizaţi în nou înfiinţatul Franzdorf (Văliug), stăpânirea i-a obligat şi pe românii care trăiau în zonele despădurite să se stabilească în sat. Bârzava era, fiindcă la vremea aia pădurea încă nu fusese tăiata, mult mai mare şi sălbatică. Din frică de apa mare românii şi-au făcut casele pe coaste, pe Hârţu, mai sus de sat şi în partea de jos a dealului cimitirului. Germanii se aşezaseră mai devreme în vale. S-a ridicat în sat o mică fabrică, un ciocan de fier. (1805)
Şi după mutarea lor în sat ţeranii şi-au păstrat terenurile defrişate de ei pe Cozia şi în valea Bârzavei. Dar dreptul lor de proprietate nu era consfinţit prin acte. În 1855 gruparea capitalistă StEG a cumpărat Banatul Montan. Când s-au întocmit în 1859 cărţile funciare StEG a fost trecută ca singură proprietară a despăduririlor. Ţeranilor le-a fost lăsat temporar dreptul de utilizare a terenurilor , până în timpul Primului Război Mondial. Atunci Societatea a ars colibele şi grajdurile şi i-a alungat pe ţerani pentru totdeauna din acele locuri.
 |
| Văliug |
povestite de Gheorghe Bălean , Fuhrweserkorporal ( şef al cărăuşilor) , 85 (1950), Văliug şi
Josim Muntean , dulgher, 75 (1956) , Văliug (repovestite)
note Al. Tietz
Tzaraner (rom. ţerani sau bufeni): lucrători originari din Muntenia şi Oltenia. S-au stabilit în Banatul Montan după pacea de la Belgrad (1739)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu