Legende Istorice : Sărbătoarea haiducilor ; Împăratul Iosef printre tâlhari

21. Sărbătoarea haiducilor
 Masivul Semenic este încoronat de trei vârfuri :  Semenic , Gozna şi Nedeia. Dintre cele trei , Nedeia este cel mai îndepărtat şi izolat. Tronează peste o zonă mare , liniştită , nelocuită şi împădurită care coboară către Bozovici şi valea Almajului. Cine se rătăceşte în zona asta nu găseşte aşa uşor ieşirea.
Pe vremuri aici se adunau în fiecare an de ziua Sfântului Gheorghe haiducii din munţii Semenicului , pe Nedeia la o mare sărbătoare.
Veneau din ascunzătorile şi peşterile lor , şi unii veneau din satele şi oraşele unde trăiseră peste iarnă printre oameni, ca servitori şi negustori ambulanţi, şi astfel aflaseră de noi ocazii de jafuri. Ziua de Sfântul Gheorghe, începutul verii, însemna şi pentru haiduci  începutul vieţii libere de tâlhar pe păşunile verzi şi în padurile întunecate ale Semenicului.
În ziua aia ardeau multe focuri mari de tabără pe poiana Nedeii. Ţiganii cântau ca posedaţi. Pe covorul înflorat, moale al păşunii  se învârteau în dans haiducii, unii îmbrăcaţi ţărăneşte , alţii după moda turcească cu turbane cu pene, pantaloni largi şi încinşi cu brâuri încărcate de arme - printre ei şi harambaşi vestiţi -  cu femeile lor , focoasele ţărăncuţe care aveau în ziua aia la gât  şi la mâini bijuterii scumpe şi strălucitoare, furate de la bogaţi. Vinul curgea în râuri şi  pe la focuri se pregăteau  noile jafuri.
De la Nedeie , sărbătoarea haiducilor, şi-a primit vârful de munte numele.


povestită de Ion Şimic, zis Nana Niţă, dulgher , 70 (1942) , Văliug
note Alexander Tietz :
Harambaş ( turcă ) : căpetenie de tâlhari
ziua Sf. Gheorghe : 23 aprilie

Vedere de pe vârful Piatra Nedeii

22. Împăratul Iosef printre tâlhari
Era pe vremea războiului cu turcii. Împăratul Iosef înainta cu trupele sale pe valea Timişului. El însuşi era comandant şi în frunte. Aşa au ajuns până la Dealul Turcului şi aici a plecat împăratul la vânătoare. Nu mai ştiu, era începutul primăverii sau toamnă târzie: oricum căzuse ceva zăpadă. În timpul vânătorii se rătăci şi se pierdu de camarazii săi. Pe când îşi căuta oamenii văzu o licărire de foc. Se apropie  - şi a fost oprit de o strajă a tâlharilor. Împăratul îşi desfăcu mantaua la piept şi se făcu cunoscut. Era harambaşa Petru Vancea care îşi avea tabăra în pădure cu cei cincizeci de oameni ai săi. Soţia lui avea banda ei, tot cincizeci de oameni. El avea tabăra pe o parte a muntelui, ea cu ai ei pe cealaltă. Şi zise femeia:
"Hai să-l omorâm!"
Vancea zise:
"Ba , nu îl omorâm: că nu i-am dat noi viaţa şi nici nu o să i-o luăm."
"Totuşi" zise femeia, "să-l omorâm : din cauza legilor lui rele am devenit noi oameni răi."
Dar el zise :
"Dacă îl ducem la o trupă de-a lui ne va da iertare şi vom putea să trăim din nou printre oameni!"
Ea plecă numaidecât şi se duse la turci să-i anunţe.El îl ridică pe împărat în spate şi plecă cu el. Oamenii lui l-au urmat. Trebuiau să-l poarte pe împărat ca să nu i se recunoască urma ; era zăpadă pe munte şi doar împăratul avea cizme în picioare, toţi ceilalţi aveau opinci. Cei din spate trebuiau să le ţină piept turcilor şi să le întoarcă focul , căci aceştie porniseră puternic pe urmele lor să-l prindă pe împărat. Cu ocoluri mari au coborât cu împăratul  în valea Timişului. Ajunşi acolo l-au lăsat jos pe o piatră de mormânt într-un cimitir părăsit. De aici îşi putea vedea trupele care aveau tabăra în Câmpia Foamei. Atunci binecuvântă locul şi jură să construiască acolo o biserică.
Biserica chiar a fost construită mai târziu. Acum era biserica acolo, dar unde era enoriaşii care să vină la ea? Atunci domnia i-a obligat pe românii din Slatina să treacă la credinţa catolică. Aşa am devenit toţi catolici. Acelora care nu au vrut să-şi lase credinţa le-au fost arse vârfurile degetelor ca să-i oblige. Vancea a primit iertare şi a devenit general. Împăratul nu a rămas mult timp la trupele lui. A murit sau a fost omorât? Nu se ştie unde a ajuns.


povestită de Nicolae Blaj, ţăran, 85 (1942) , Slatina
note Alexander Tietz:
Împăratul Iosef : legenda transpune aventura a doi prinţi habsburgi asupra împăratului Iosef
Vancea : legenda face din caporalul Vancea, care a salvat cei doi prinţi rătăciţi, un harambaş.Petru Vancea a fost înaintat ca "Locotenent al pandurilor" şi mai apoi "Căpitan al miliţei k.u.k. ilirice" (k.k. illyrische Landmilliz). A murit în 1776 la Caransebeş.