Koarii sunt urmaşii coloniştilor din Tirol care au fost colonizaţi în Oraviţa ca mineri, sub împăratul Karl al VI-lea. Domeniul montan cărăşean, de la Moldova la Dunăre până sus, după Reşiţa , la Brebu era Bun al Coroanei şi era administrat de Camera Curţii Vieneze. Când a reînceput lucrul în minele părăsite de turci, Camera Vieneza a trimis aici mineri din Tirol şi aceştia sunt koarii. Strămoşii mei , Sittnerii, au venit din Meran şi Gossensass. Am o poză a casei Sittner din Meran pe care a adus-o tatăl meu dintr-o călătorie din 1862.
27. De unde provine numele de Koari
Cei din Sasca, Steierdorf, Moldova au fost colonizaţi sub Maria Theresia. Când se întâlneau în Hanul "Zum Bergmann" ( La miner) cu oraviţenii deveneau certăreţi. Orăviţenii se băteau cu pumnul în piept şi ziceau: "Voi aţi venit abia sub Maria Theresia dar noi am venit aici deja sub Koari!" Îl numeau pe împăratul Karl pur şi simplu Koari. Şi pentru că au zis asta de prea multe ori au rămas cu numele de koari.
28. Colonizarea koarilor
Comuna Oraviţa, Oraviţa Camerală cu se numea mai demult, se întindea din locul unde se despart drumurile spre gară şi spre Răcăjdia - acolo era cimitirul roman- şi până la cazarmă. Mai sus de cazarmă era pădure. Moara era deja în pădure.
Germanii şi-au construit cuptoare de var lângă depozitul de lemn. Acolo şi-au făcut primele case sărăcăcioase. La circa două sute de metri mai jos era începutul carierei de pirită. Drumul până la carieră se numeşte "Kies" ( schwefelkies - pirită , kies - prundiş). Kies este cea mai veche parte din Oraviţa Montană. Sus pe păşune unde se întîlneau drumul de la Kies cu cel de la turnul de pulbere a fost prima biserică a coloniştilor.
Se lucra după aur în "Doisprezece apostoli" , după argint în "Servatius" (Salvatius) pe Tâlva mică, mai jos de Tâlva mică în "Clementi" după plumb, molibden, în valea Koenigsegg era o galerie de aur şi mai jos una de fier. În "Wodarna", pe cealaltă parte a văii Oraviţei se lucra la cupru şi acolo era un izvor termal. Minereul de cupru era atât de abundent că proprietarul unei mine a donat din câştigul său zece mii de guldeni pentru Fondul pentru Săraci. În cariera Kossowitz, sub capela Florian, s-a găsit minereu de cupru nativ de o puritate de optzeci la sută. La capătul străzii "Goldschurfen" (căutători de aur) era mina "Sfântul Gabriel", numită şi "Gabel". Galeria de aur imperială era între Oraviţa Germană şi Oraviţa Camerală. Aici era moara de măcinat minereul şi a doua moară era mai sus de teatru. Pentru cele două mori şi topitorie s-au făcut lacurile. Topitoria era la clădirea Prefecturii; mai târziu a apărut aici o moară cu aburi; în faţa topitoriei, unde azi e parcul , era târgul de porci. De-a lungul văii erau mai multe mori de apă : moara Piţigoi în valea uzinei , moara Bradul la cuptoarele de var, moara Haselbach, moara Eck ( de colţ) şi moara Munteanu lângă parc. În anul 1855 statul a vândut întreaga zonă montană cărăşeană grupului capitalist "StEG". Acesta s-a îndreptat spre exploatarea cărbunelui şi a închis exploatările de minereu. Închiderea minelor a avut loc la un an după introducerea sistemului dualist (1867).
Se povesteşte că magnaţii unguri din guvernul de la Budapesta ar fi vrut să participe la afacerile StEG; pentru că societatea nu a dat curs doleanţelor lor au s-au pus impozite mari pe mine. Astfel că exploatarea minelor nu mai era rentabilă pentru societatea StEG, dar guvernul nu permitea închiderea minelor. Atunci minerii au primit ordin s-a astupe filoanele de aur pe care le găseau ca societatea să poată da drept motiv pentru închiderea minelor epuizarea zăcămintelor.
În realitate zăcămintele de minereu din galeriile din Oraviţa nu sunt nici pe departe epuizate. Afirmaţia că minele s-au epuizat a fost doar un pretext pentru a închide întreprinderile devenite nerentabile.
După terminarea mineritului koarii au devenit zidari, dulgheri şi cărăuşi. Au lucrat mai mult în Anina , în Wochenberg unde construiau case pentru colonie.
 |
| Oraviţa în Harta Iosefină a Banatului, 1769-72 |
Ilustrate vechi din Oravita galeria 2
povestite de Anton Sittner, învăţător şi funcţionar bancar, 73 (1957) , Oraviţa.
Fiu de dulgher; personalitate marcantă, cunoscut sub numele de Achi-Toni, era o persoană îndrăgită, bun cunoscător al vieţii populare din Oraviţa şi povestitor inegalabil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu