În vremurile vechi un om din satul Maidan a fost prins de turci şi dus în robie. Acolo a devenit turc : a luat credinţa şi legea lor. După treisprezece ani s-a întors din captivitate. Cei doi fii ai săi crescuseră între timp şi erau flăcai.
Mai trăia încă şi bătrânul tată al omului. Acestă nu îl lăsă pe fiul său renegat, care devenise turc, să treacă pragul casei : a trebuit să doarmă în grajd.
În ziua următoare omul îi zise fiului său mai mare , Lup :
"Ia punga asta cu bani, du-te la Biserica Albă în oraş şi cumpără un cal; vreau să merg la vlădica din Pancevo şi să mă dezic de credinţa turcească."
Fiul cel mare zise:
"Tată , nu merg ; mă tem de turcii din cetate , că mă prind şi mă omoară."
Cel mai tânăr, Liuba pe nume , zise :
"Dă-mi mie punga, tată, că merg eu."
Tatăl nu a vrut să-l lase pe cel tânăr ; îi părea prea fraged şi lipsit de experienţă, dar feciorul lua cu forţa punga de bani şi se pregăti de drum. Şi-a tăiat un toiag, mama i-a dat o traistă cu ceva mâncare , banii îi ascunse sub cămaşă şi plecă.Dar băiatul nu era aşa de lipsit de experienţă cum îl credea tatăl său. El ştia bine felul turcilor. Ştia că turcii , cu toată cruzimea lor, ţineau la onoare şi loialitate; că zicătoarea : "Un om , un cuvânt" era valabilă şi la ei şi că nu le era permis să-şi retragă cuvântul dat. Pe drumul spre oraş se întâlni cu un turc călare pe un cal arab pur-sânge. Băiatul îl salută pe turc şi îl întrebă dacă nu vinde calul. Turcul râse de băieţandrul care vroia să cumpere calul. Îl întrebă :
"Ai atâţia bani să cumperi calul?"
"Desigur" răspunse băiatul mîndru.
Turcului îi plăcu de băiat. Se apucă să glumească cu el. Îi spuse un preţ peste măsură de mare :
"Calul costă o mie de taleri."
"Nu am atâţia bani."
Turcul rânji.
" Pentru tine îl dau mai ieftin. Pentru tine e , să zicem , treizeci de taleri."
A spus în glumă preţul acesta mic pentru că nu credea că băiatul are bani la el. Acesta îi luă cuvântul drept bun. Îi întinse punga cu bani : " Bun! Aici ai treizeci de taleri."
Turcul trebui să îşi ţină cuvântul. Nu mai avea ce face dacă nu vroia să-şi încalce cuvântul dat băiatului , şi anume să-i dea calul pe treizeci de taleri.
Băiatul îi duse calul tatălui său.
de Sofronie Liuba , învăţător din Maidan ( repovestită după cartea lui S. Liuba : Topografia satului şi hotarului Maidan, 1895)
15. Clopotul de veghe
În vremurile vechi era pe valea Buhuiului un sat care a fost mutat mai târziu la Caraşova. Satul Caraşova era aşadar mai demult pe valea Buhuiului. Se mai ştie locul unde au fost casele vechiului sat ; era şi o moară şi un atelier de tăiat lemne. În apa Buhuiului s-a găsit un clopot de fontă ; azi e în clopotniţa de pe dealul Capelei din Caraşova.
O culme din apropierea vechiului sat se numeşte Straja. De aici priveau străjerii în ţinut. Când se apropiau turcii dădeau un semn din clopot şi atunci oamenii îţi ascundea recolta şi tot avutul şi bunurile în peşteră iar ei fugeau în păduri.Uneori trebuiau să stea mai mult timp în pădure şi atunci se hrăneau sărăcăcios cu scoarţa de fag, din care făceau făină măcinând-o între pietre.
repovestită după nişte bătrâni caraşoveni care stăteau duminică, pe o bancă, sub platani (1942)
 | |
| peştera Buhui |
16.De ce vorbesc caraşovenii din Iabalcea româneşte
Îmi amintesc ca prin vis.Mi-a povestit bunica mea, care avea optzeci de ani : a fost o molimă şi toată lumea a pierit. Numai un băiat şi o fată au rămas în viaţă. Ei au rămas împreună şi au făcut un sat nou. Aşa a apărut Iabalcea; băiatul a bătut aici primul ţăruş în pământ.A fost acum mulţi, mulţi ani...
Şi băiatul era român şi fata era caraşoveană ( sau invers, nu îmi mai amintesc). De aia vorbesc caraşovenii din Iabalcea româneşte. Din cele şapte sate al nostru este cel mai mic şi doar noi vorbim româneşte. Eu ştiu şi caraşoveneşte, dar numai câteva vorbe, nu mult.
după povestirea unui cioban bătrân de pe dealurile din Iabalcea ( 1957 ) (v. şi Peştera Ciumei)
notă: caraşoveni = croaţi
17.Cămila
Era în satul Maidan lângă Oraviţa o familie de ţărani bogaţi; de ei se zicea că bogăţia le-a adus-o o cămilă.În capătul de vest al satului este un loc gol care se cheamă Cetate.Aici a fost odată o fortăreaţă turcească în care stătea o căpetenie turcească, un bei. Când turcii au fost alungaţi din ţară a trebuit şi beiul cu oamenii săi să lase fortăreaţa. Din cetate pornea un drum către apus, peste dealuri , afară în câmpie.Îi zicea drumul Turcului. Ţăranul din Maidan Iurgiu Liuba îşi avea câmpul lângă acest drum. Într-o seară îşi lucra pământul - era deja către seară- când pe drum veni dinspre vest o cămilă. Avea căpăstru magnific , lucrat cu aur şi pe spate era încărcată cu saci şi baloţi. Ţăranul era singur pe câmp.A prins cămila , i-a luat încărcătura şi a gonit-o. Sacii şi baloţii erau plini de lucruri preţioase : erau vase de aur şi argint, pietre scumpe, bijuterii , covoare - şi doi saci doar cu taleri şi ducaţi de aur. Nu poate fi decât aşa :cămila a fost a beiului turc.Beiul a căzut într-o luptă în timpul retragerii şi cămila a fugit înapoi către fortăreaţă, fost locuinţă a stăpânului ei.
satul Maidan ( azi Brădişorul de Jos ) în Harta Iosefină a Banatului, 1769-72
de Sofronie Liuba , învăţător din Maidan ( repovestită după cartea lui S. Liuba : Topografia satului şi hotarului Maidan, 1895)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu